Curs opţional - Literatură română contemporană

Prof. dr. Bogdan Creţu

Cursul de față pornește de la premisa că încheierea comunistă marchează, inevitabil, începutul unei alte etape a literaturii române. Se modifică procesul de creație în sine (prin absența cenzurii), se schimbă grilele de lectură, temele, se modifică ponderea literaturii în discursul public.
Cursul își propune să aducă în discuție scriitorii cei mai importanți ai acestei perioade, de la optzeciști care își dau cărțile cele mai importante după 1990 (Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan, Mariana Codruț), la nouăzeciști (Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu,  Iustin Panța, O. Nimigean, Radu Andriescu, Radu Aldulescu, Ovidiu Verdeș, Ioana Nicolaie), până la autorii douămiiști (Marius Ianuș, Dan Sociu, Ruxandra Novac, Elena Vlădăreanu, Domnica Drumea, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Ștefan Manasia, Gabi Eftimie, Adrian Schiop, Bogdan Popescu, Cristian Fulaș) și cei apăruți în ultimii ani (Matei Hutopila, Anastasia Gavrilovici, Radu Nițescu, Deniz Otay, Ana Donțu). Se vor discuta manifeste, programe, teme, poziționări ideologice etc.
Cursul va avea și o parte interactivă, în care voi organiza întâlniri (cel mai probabil online) ale studenților cu scriitorii din programă. Lista rămâne deschisă, studenții pot propune autori, cărți, teme.